SpaceX și lansarea Falcon Heavy prin ochi de filolog

Pe amărâta asta de planetă trăiesc aproximativ 7,6 miliarde de oameni. Unii dintre ei sunt mai buni, alții mai răi, unii mai tineri, alții mai bătrâni, unii mai săraci alții mai bogați, dar toți sunt la fel de mici și nesemnificativi în comparație cu ceea ce cuprinde Universul. La școală suntem învățați că universul poate fi observabil și neobservabil, sau cel puțin așa îmi amintesc eu că am învățat. Până la urmă, chiar și universul numit „observabil” este greu de înțeles de către oamenii obișnuiți. Am văzut fiecare dintre noi o poză cu Sistemul Solar sau cu Calea Lactee, dar oare putem înțelege cu adevărat ce înseamnă aceste lucruri? Mie personal, tot ceea ce depășește nivelul norilor mi se pare un mister total, cu toate că s-au făcut studii și există dovezi clare despre ceea ce există dincolo de nori, dar pentru mine rămâne ceva ce se apropie de „magie”. 

Vă provoc să mă provocați!

A început să se pună praful pe blogul ăsta și aparent nu fac nimic ca să schimb asta. Îmi lipsește ceva. Îmi lipsește motivația să scriu. Cu inspirația nu am probleme, că idei tot am dar le scriu doar în capul meu. E mai greu atunci când știu că trebuie să le editez un pic, să le îmbrac într-un ambalaj frumos ca să vi le pot prezenta. Așa îmi pun piedici, eu singură și mi-e ciudă de mor. Uneori am chef să scriu dar găsesc tot felul de motive: sunt obosită, mă ustură ochii, e târziu și vreau să dorm, plouă, n-am pâine în casă, trebuie să fac patul sau cine știe ce alte motive stupide. Așa că azi mi-a venit o idee care sper eu că mă va scoate din perioada asta de puturoșenie gravă și mă va ajuta să scriu mai des aici. 

„Orbi” – de Petronela Rotar| O altfel de carte pentru femei| #recenziisubiective

Autor: Petronela Rotar

Titlu: Orbi

Gen: roman

Anul apariției: 2017

Nr. pagini: 237

Editura: Herg Benet

Alte cărți de același autor: O să mă știi de uneva, Alive

Nota mea: 5/5

Pe Petronela o urmăresc de ani de zile pe rețelele de socializare. I-am citit postările de pe blog pe nerăsuflate și m-am regăsit mereu în ceea ce scrie. Îmi pare că e o persoană atât de ineresantă și de complexă încât aproape că mă fascinează. Cu toate că nu am văzut-o niciodată în realitate, n-am avut ocazia să merg nici măcar la o lansare de-a ei, mereu am avut senzația că o cunosc.

În momentul în care am văzut că a început să scrie un roman, o urmăream mereu ca să văd când îl publică. Citisem O să mă știi de undeva și-mi plăcuse, doar că simțeam că citesc un blog, nu o carte: simplu, elegant, frumos, fără complicații și acțiuni alambicate. Romanul pe care îl pregătea simțeam că va fi ceva total diferit așa că am așteptat publicarea lui. Mulțumită celor de la libris.ro am reușit să comand romanul mult dorit. Pusesem o comandă de vreo 3 cărți care mi-au ajuns în câteva zile, nimic special, aparent.

Asta până am deschis Orbi și m-am bucurat ca un copil când am văzut că e semnată chiar de autoare. Cu drag, Petronela Rotar. Nimic personal și siropos, dar m-a făcut extrem de fericită faptul că știam că e semnată chiar de ea. Cu câteva zile în urmă chiar văzusem o postare pe profilul ei de Facebook în care spunea că o durea mâna de la câte sute de cărți semnase. Una dintre cărțile alea urma să ajungă la mine…

View this post on Instagram

A post shared by Andrela.ro (Andreea Anton) (@andrela_ro)

În fine, când am început să citesc am simțit din nou apropierea aia. Orbi este un roman pe care l-am citit cu sufletul, nu cu ochii. Am simțit fiecare cuvânt, fiecare frază, fiecare durere și fiecare of al Alexei (personajul principal).

Alexa nu a avut deloc o viață ușoară. Nici în copilărie, nici după aceea. S-a luptat mereu cu probleme. La început erau probleme în relațiile sale cu părinții, apoi același tip de probleme au urmărit-o și în relațiile ei personale, intime. Nimic nu pare roz în viața Alexei. E multă durere, multe probleme, e depresie, anxietate, e tot ce nu-și dorește cineva de la viața asta. Dar oare cine e de vină pentru aceste tonuri cenușii, chiar sumbre în care este pictată viața ei? Cine e responsabil pentru toată suferința ei?

E dureros să citești Orbi. Mie așa mi s-a părut. Am avut un amalgam de sentimente în timp ce citeam. Aveam momente când îmi venea s-o iau de păr pe Alexa și să o dau cu capul de pereți pentru că mi se părea o proastă și jumătate, iar 2 secunde mai tarziu îmi venea să plâng cu ea, s-o strâng în brațe și să-i spun că totul va fi bine. Cam așa am citit eu cartea asta, trecând de la o stare la alta, la fel cum treceam de la o pagină la alta: fără să-mi dau seama.

Din punctul meu de vedere, Orbi este o carte pentru femei. Consider că o femeie înțelege mult mai bine și se regăsește mult mai ușor în personajul principal. Femeile suferă (din motive mai mult sau mai puțin relevante) și suferă mult mai profund și mai arzător decât bărbații. Asta e părerea mea. Petronela Rotar a scris o altfel de carte pentru femei. Nu e genul siropos, telenovelistic, plin de drăgălășenii și povești de dragoste consumate pe malul mării. Nu! E o carte aproape educativă dacă e citită așa cum trebuie. E o carte scrisă într-un stil extrem de ușor de înțeles, dar extrem de greu de digerat. E o carte frumoasă, dar mai ales, e o carte plină de lecții de viață. Abundă de lucuri pe care le putem învăța de la Alexa și din situațiile prin care trece ea.

Și ca să vă demonstrez că nu vorbesc aiurea, vă las aici lecțiile pe care le-am învățat eu de la Alexa:

1. nu trebuie să depindem de oameni
2. de multe ori suferința noastră depinde și de noi, nu doar de cei din jurul nostru
3. uneori avem nevoie de ajutor și trebuie să recunoaștem asta și mai ales să-l acceptăm
4. terapia nu e o rușine, ci un ajutor enorm
5. relațiile de care suntem nevoiți să tragem cu dinții ca să dureze nu sunt relații, ci otrăvuri pentru suflet

Și dacă nu v-am convins încă să citiți cartea, vă las aici și 2 fragmente:

Îndrăgostirea nu e altceva decât îngustarea câmpului conștiinței, ce ființă imperfectă s-ar putea amoreza atât de nebunește de altă ființă imperfectă, dar perfect necunoscută, să-și încredințeze nu doar sufletul, ci și întregi prezentul, trecutul și viitorul, doar pentru a se chinui apoi reciproc, pentru a-și călca reciproc pe rănile invizibile, dar atât de dureroase, dacă creierul nu ar amorți din cauza exploziei de amine?

… să întrebi pe cineva cum se simte la momentul oportun și să ai bunăvoința și curiozitatea să îl asculți cu adevărat putea fi ceva esențial, care ar fi putut salva vieți, și, de ce nu?, lumea.

Sper să o citiți și voi și o să-mi spuneți cum vi s-a părut, cum ați văzut-o voi pe Alexa și ce ați înțeles voi din povestea acestei femei.

Până atunci, aștept și eu recomandări de cărți de la voi. Ce citiți voi acum? Ce aveți în plan să citiți anul ăsta? Abia aștept să adaug alte titluri pe lista mea cu lecturi pentru 2018!

„2018 – Un an mai bun” pentru că așa vreau eu să fie

Orice sfârșit aduce cu el un nou început. Asta este o lecție pe care am învățat-o de-a lungul experiențelor mele până acum. Anul care tocmai s-a încheiat a fost și el un pas spre un nou început. Mereu sperăm la mai bine pentru că se spune că speranța moare ultima. Dar de ce să sperăm? De ce să așteptăm să ne cadă lucruri din cer? Așteptăm să ne aducă Moș Crăciun lucruri, așteptăm ca Noul An să fie mai bun, mereu așteptăm. Și viața se transformă într-un lung șir de așteptări, ca mai apoi, noi suntem cei dezamăgiți că unele lucruri nu se întâmplă așa cum ne-am dorit, sau că nu am primit ceea ce am vrut. Asta se întamplă pentru că nu facem nimic ca să obținem ceea ce ne dorim cu adevărat. Noi suntem responsabili pentru tot ceea ce avem pentru ca doar noi știm ceea ce ne dorim. Nimeni altcineva nu poate știi. Doar noi. 

La final, rămân doar lecții și amintiri | Bye-bye, 2017!

Acum când au mai rămas doar câteva picături din 2017 m-am gândit să aștern și eu aici câteva gânduri. Nu o să spun că-mi pare rău că trece anul ăsta. Într-un fel, de abia aștept să treacă, să se ducă pentru că n-a fost chiar cel mai bun an pentru mine. A avut mai multe coborâșuri decât urcușuri, dar cu toate astea îmi rămân în minte doar momentele frumoase. Rămân amintirile. Rămân lecțiile. Dacă trag linie, pot spune că 2017 a fost un an bun. N-a fost minunat, n-a fost excelent. A fost bun. A mai pus o cărămidă la omul pe care încerc să-l clădesc de 25 de ani.